Guvernul va stabili în luna octombrie cu experții Fondului Monetar Internațional (FMI) dacă poate introduce impozitul progresiv începând cu anul viitor, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând însă că nu crede că este bine să fie majorată cota marginală de 16%, deoarece ar fi un semnal negativ, informează Mediafax.
„Nu cred că este bine să majorăm cei 16%, ar fi un semnal categoric negativ. La momentul la care construim bugetul pe 2013, vom încerca să vedem care sunt posibilitățile și prioritățile. În octombrie, calculăm la buget și discutăm cu cei de la FMI dacă putem să îl introducem de la 1 ianuarie”, a spus Ponta.
Șeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, susține că trecerea la cota progresivă ar trebui să nu afecteze veniturile bugetare, ceea ce s-ar putea realiza dacă se vor propune rate de impozitare mai mari de 16%, sistemul propus de Guvernul Ponta fiind posibil doar dacă se operează o reducere a salariilor.
„În forma propusă, cota progresivă ar scădea semnificativ veniturile. Dacă vei avea o cotă mai mică pe venit, atunci ar trebui să se reducă și fondul de salarii. Nu cred că este o propunere înțeleaptă”, a afirmat, marți, oficialul FMI.
Premierul Victor Ponta anunța în luna mai că Guvernul va propune pentru anul viitor un proiect de buget incluzând cote diferențiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% și 16%, sistem care ar urma sã fie introdus de la 1 ianuarie 2013 dacă USL va câștiga alegerile din toamnă.